Mancarea de linte este una dintre cele mai simple si hranitoare retete de casa. Cu cateva ingrediente la indemana si arome de legume calite, obtii un preparat gustos, satios si perfect pentru zilele de post. Incearca aceasta reteta rapida de mancare de linte si bucura-te de un fel de mancare aromat, cald si foarte usor de pregatit. Iti recomand si alte retete cu linte, gustoase si satioase!

Cum prepar reteta
Lintea se spala bine si se pune la fiert intr-o cratita cu apa si un praf de sare.
Se lasa sa fiarba la foc mic aproximativ 20 de minute, apoi se scurge de apa.
Intr-o alta cratita se incinge uleiul, dupa care se adauga ceapa tocata marunt.
Se caleste timp de aproximativ 2 minute, apoi se adauga rosiile taiate cubulete, morcovul taiat cuburi mici si usturoiul maruntit.
Se amesteca bine si se lasa pe foc aproximativ 5 minute.
Se adauga apoi aproximativ 300 ml apa, sare, piper si lintea fiarta.
Se acopera cratita cu un capac si se lasa sa fiarba in continuare 15–20 de minute, pana cand aromele se imbina bine. 
La final se adauga busuiocul maruntit, iar mancarea de linte este gata de servit.
Pofta Buna!









